Investind în credințele noastre

Nu demult, am primit un mesaj care făcea referire la un autocolant care spunea și citez: „Dacă banii sunt rădăcina tuturor răului, de ce Biserica îi cere?” Mesajul spunea în continuare: „Bună întrebare.”

De atunci, am vrut să răspund rapid. Dar mi-am spus – haide mai întâi să mă gândesc puțin la acest lucru. M-am gândit apoi: Ce mod mai bun de a explica acest lucru decât în revista noastră Unirea / Canton?

În primul rând, aș dori să precizez că autocolantul de protecție nu este un citat dezvăluit complet despre bani. Pentru a fi mai exact, Sfântul Pavel, în scrisoarea sa către Timotei (1 Tm 6:10), spune: „Căci dragostea de bani este rădăcina tuturor relelor”.

Nu vreau să intru într-o discuție argumentativă în acest articol, ci să fiu, mai mult, constructiv. Trebuie să fim exacți în ceea ce afirmăm – banii nu sunt rădăcina tuturor relelor, ci dragostea pentru ei este într-adevăr rădăcina tuturor relelor. De ce este asta? Cred că se datorează faptului că ne concentrăm toată atenția și investim totul în acea iubire pentru bani, uitând că banii sunt doar un mijloc de a susține, de a sprijini ceea ce credem cu adevărat.

Ce fac eu când cred în ceva? Încerc pe cât posibil să susțin această credință cu toate mijloacele pe care le am la dispoziție, nu-i așa? Încep mai întâi cu familiile noastre, pentru că sunt destul de sigur că toți investim mult în acest aspect. Nu ne uităm doar la bani când vedem potențialul copiilor noștri. Investim în ceea ce credem că îi va păstra în siguranță și în obținerea a ceea ce este mai bun în viața lor și încurajăm asta – de exemplu școală, sport, activități extracuriculare, cadouri, etc. Toate acestea costă bani. Cu toate acestea, nu iubim banii mai mult decât pe copiii noștri, sau cel puțin sper că nu! Credem în potențialul lor și investim în asta. Dar o facem în principal pentru că îi iubim!

Îmi datorez educația în primul rând lui Dumnezeu, pentru că mi-a dat talentul pentru a putea învăța. În al doilea rând, îi sunt dator unei persoane altruiste, care m-a ajutat tot timpul atunci când am avut nevoie de o mână de ajutor. El mi-a oferit sfaturi, sprijin moral și, de asemenea, sprijin financiar. Vreau să-i menționez numele pentru altruismul său – Fratele Matthew Burke, CFX, fostul superior al fraților Xaverieni. El m-a ajutat să intru la Oscott College, aranjându-mi bursa cu arhiepiscopul local, care a acceptat trei români ca studenți pentru doi ani. De asemenea, ne-a ajutat (pe un alt student și pe mine) în Belgia, unde studiam la Universitatea Leuven, în special din punct de vedere financiar, respectiv cu lucruri care ne lipseau la universitate. Bănuiesc că în spatele tuturor eforturilor sale se afla speranța că unii dintre noi, dacă nu toți, ar putea deveni frați ai Ordinului Xaverian. Cu toate acestea, ajutorul nu a fost deloc condiționat. A fost voluntar și mai ales pentru că el a crezut în potențialul nostru! Am fost foarte impresionat de asta!

Venind dintr-un context comunist, prima întrebare care îmi vine în minte ar fi: Care este interesul acelei persoane de a face atâta bine?! Am fost învățați acasă să fim foarte precauți și foarte bănuitori din cauza istoriei noastre! Cred că a făcut asta pentru că, indiferent de decizia luată, a văzut în noi un potențial care nu putea fi irosit. Simt cu adevărat că a investit în credințele sale! Unii ar spune: „De ce ați investit în asta pentru că acum altcineva profită de avantajele celor pe care le-ați susținut?” Acest tip de ajutor dovedește că o rugăciune altruistă funcționează – facem o faptă bună, oricare ar fi aceasta (financiară sau altfel), deoarece credem că va fi folosită pentru ce este nevoie! Dumnezeu va găsi cu siguranță un scop bun în care ajutorul oferit poate fi folosit. El (Dumnezeu) mi-a găsit un loc aici în Canton, atât la Eparhie cât și la Catedrală! Chiar nu aș fi prevăzut acest lucru pentru mine!