Există oare căsnicia perfectă? Da sau nu? Răspunsul probabil este diferit pentru fiecare dintre noi. Toți trăim cu dorința adânc tipărită în psihologia noastră de a avea un mariaj perfect, bazat exclusiv pe iubire. Setea de a acumula cât mai multe informații pe aceasta temă și de a ne păstra iubirea vie în căsnicie ne face să urmăm uneori chiar și cele mai neatestate sfaturi și păreri venite din anumite reviste de succes sau talk-show-uri. Și cu toate că avem parte de atât de multă informație tot nu reușim să înțelegem care sunt mijloacele potrivite pentru a avea o căsnicie perfectă. Exista un limbaj al iubirii? Ei bine da, există! Răspunsul l-am definitivat după ce în urma cu câteva zile am răsfoit un frumos tratat pe această tema a cunoscutului autor Gary Chapman și anume Cele cinci limbaje ale iubirii.
Asemenea bagajului lingvistic care facilitează buna comunicare, tot așa putem vorbi și despre nevoia de a folosi un limbaj și atunci când vine vorba despre iubire și căsătorie.
Dacă dorim să depășim granițele culturale și să comunicăm eficient, atunci trebuie să învățăm limba celor cu care dorim să interacționăm. La fel este și în iubire. Chiar și iubirea se folosește de propriile sale limbaje pentru a se face înțeleasă sau, mai bine zis, simțită partenerului.
Primul limbaj al iubirii: Declarațiile
Punctând acest prim limbaj al iubirii și anume declarațiile, menționez ca nu mă voi referi doar la ceea ce instinctual presupunem, și anume declarațiile de dragoste, ci voi face referire si la alte “dialecte” ale acestui limbaj precum încurajările sau vorbele rostite pe un ton frumos.
A face o declarație de dragoste ori a aduce un compliment gratuit partenerului face ca în acesta să se nască un sentiment motivațional de implicare în relație mult mai puternic decât orice altă vorbă. Atenție însă a nu cădea în extrem și anume în lingușire pentru a-l determina să facă ceea ce-ti dorești. Scopul final al iubirii nu este acela de a obține prin aceste mijloace orice de la celălalt , ci de a face ceva spre binele celui iubit. Si oare nu este adevărat că atunci când ni se fac complimente suntem mult mai predispuși sa reacționăm pozitiv?
Un alt dialect al acestui limbaj sunt încurajările. Oare care dintre noi nu are nevoie de o încurajare? Aceeași situație o întâlnim și în cadrul căsătoriei. Este foarte important ca fiecare dintre parteneri să nu uite să se încurajeze reciproc. Este foarte posibil ca unul dintre soți să își dorească să facă ceva sau are un talent care nu a fost încă pus în valoare. Poate că acest potențial așteaptă să se înalțe prin încurajările tale.
O mare greșeală poate apărea la încurajarea în a face ceea ce partenerul nu își dorește și asta pentru că totul va sfârși prin a fi doar o prelegere cu tentă moralizatoare, care nu face nimic altceva decât să nască în partener sentimentul de vinovăție și respingere.
Pentru ca încurajarea să fie una sinceră și cât mai bine recepționată de către partener este necesar să empatizezi cu el, să vezi lucrurile din perspectiva lui. Conștientizând care sunt lucrurile care contează cu adevărat pentru partener si comunicând-i prin mesaje precum: „știu, te înțeleg, sunt alături de tine”, faci ca acesta să fie mult mai atent, iubitor si încrezător în căsnicia voastră.
Trecând la acest al treilea “dialect” al declarațiilor și anume la vorbele rostite pe un ton frumos, mă gândesc la tot ceea ce transmite acest lucru mai simplu și clar: felul în care vorbim. Este foarte indicat să evităm folosirea vorbelor cu dublu sens și să fim foarte atenți la tonul folosit. O simplă afirmație precum: Sunt dezamăgită că nu te-ai oferit să mă ajuți în această seară să strâng masa după plecarea oaspeților, rostită pe un ton dur nu va fi niciodată percepută ca o expresie a iubirii. Aceeași frază rostită pe un ton calm și blând face ca acesta să împărtășească celuilalt ceea ce simte și va aduce în discuție o problemă la care speră sa găsească amândoi o soluție. Exprimarea clară, cu calm, înțelegere și fără impunerea punctului de vedere, face ca partenerul să fie mult mai deschis să accepte cu iubire orice observație chiar și atunci când greșește.
Ceea ce nu trebuie făcut în acest caz este să ținem evidența greșelilor celuilalt. Nimeni nu este perfect, așa cum nimeni nu a fost însărcinat la primirea tainei căsătoriei cu contabilizarea greșelilor celuilalt. Da, putem face lucruri care să ne lezeze partenerul, dar important este să ne cerem iertare și să încercam pe viitor să acționăm altfel. Odată ce una dintre părți își cere iertare, cealaltă parte are două posibilități: să își facă dreptate sau să ierte. Dacă alegem să judecăm, atunci apropierea dintre parteneri este imposibilă. Iertarea însă este cea care apropie și da, putem spune că iertarea este un fel de a iubi.