Devenind o parte vitală a Bisericii

La 95 de ani, după o viață dedicat slujirii Bisericii Greco-Catolice Române, părintele Michael Kirila trece în revistă evenimentele esențiale din viața sa, inclusiv munca de decenii împreună cu alți preoți greco-catolici români și credincioși laici pentru a susține înființarea Eparhiei noastre (26 martie 1987), hirotonirea sa secretă ca preot din România comunistă după înființarea eparhiei (mai, 1987) și cei 17 ani de slujire preoțească la Parohia Greco-Catolică Română Sf. Ioan Botezătorul din Detroit, MI.

– articol tradus din limba engleză de Viorel Bădiceanu –

PĂRINTE MICHAEL, PUTEȚI SĂ NE SPUNEȚI CÂTE CEVA DESPRE DUMNEAVOASTRĂ?

M-am născut în Detroit, Michigan. Părinții mei au venit în această țară din Transilvania la începutul anilor 1900. S-au dus inițial în Pennsylvania, unde s-a născut sora mea, Julia, apoi s-au mutat la Detroit, unde s-au născut frații mei. Am fost botezat la biserica Sfântul Ioan Botezătorul. Când aveam 6 ani în 1930, întreaga mea familie s-a mutat înapoi în România la Vezendiu, Sălaj. Tatăl meu trimisese bani fratelui său, care ne-a cumpărat proprietăți. Când aveam 13 ani, m-am dus la Școala Normală din Oradea – școala care era legată de Seminarul Greco-Catolic. Muzica era un curs obligatoriu și am servit cantor la liturghiile seminarului. Am studiat și vioara, pe care am iubit-o.

În 1946, după cel de-al doilea război mondial, fiind cetățean american, m-am întors la Detroit, unde cei doi frați ai mei se întorseseră deja. Aveam și doi unchi acolo. Curând după aceea, m-am înrolat în armata americană și am servit timp de 18 luni. După ce am părăsit armata, am urmat facultatea datorită legii cadrelor militare [nr. care oferea învățământ gratuit]. Am lucrat la o bancă, unde am cunoscut-o pe soția mea. Ne-am căsătorit în anul 1956. În această perioadă, am stat întotdeauna aproape de Biserica Catolică Română, dirijând corul și predând copiilor catehismul și limba română. În 1960, familia noastră s-a apropiat de biserica catolică română „Sfânta Maria” din Dearborn și am devenit membri acolo. Am devenit dirijorul corului, pentru părintele Julius Aron. Părintele Aron m-a încurajat să devin diacon pentru a-l ajuta, pentru că îmbătrânea și avea nevoie de ajutor. Așa că, am luat cursuri la Seminarul „Inima Sacră” (en. Sacred Heart Seminary) din Detroit și am fost hirotonit pentru Biserica Bizantină de cardinalul Dearden, care a primit permisiunea de la Roma.

În 1986, sora mea, Julia, care fusese căsătorită cu un preot catolic bizantin, a venit în SUA pentru o vizită. Episcopul Pușcaș mi-a spus să o întreb dacă poate aranja ca un episcop din România să mă hirotească la preoție. După câteva luni, ne-a scris, folosind un fel de cod pentru a ne spune că hirotonia mea era posibilă. În mai 1987, eu și soția mea am călătorit în România și am fost primiți cu milostenie de către episcopul Alexandru Todea. El m-a hirotonit întru preoție în casa lui, unde era în arest la domiciliu. Un preot care a asistat la hirotonire a fost Părintele Virgil Bercea, nepotul Episcopului Todea, acum Episcop de Oradea Mare.

Ne-am întors în SUA și i-am telefonat Episcopului Pușcaș. Mi-a spus să nu spun nimănui până la Convenția ARCA din iunie, când urma să anunțe numirea mea la St. John (Sf. Ioan Botezătorul din Detroit – nt).

CUM ERA LA ÎNCEPUTURILE BISERICII NOASTRE ROMÂNEȘTI DIN STATELE UNITE?

Parohiile noastre erau sub episcopii romano-catolici locali, care i-au cam lăsat singuri. Enoriașii erau credincioși și sprijineau parohiile. În majoritatea orașelor oamenii locuiau aproape de biserică. Când m-am întors la Detroit în 1946, St. John era o parohie mare, plină de viață. Biserica era situată într-o zonă din Detroit, care îmbătrânea, iar parohul, părintele George Pop și enoriașii au decis să se mute într-un cartier mai bun al orașului, în apropiere de periferie, de suburbii. S-a cumpărat un teren și s-a construit o biserică nouă și o casă parohială. Biserica veche poate fi încă văzută de pe Interstate 75.

CUM Ați VĂZUT PAROHIA / BISERICA EVOLUÂND ÎN TIMP?

Parohia s-a micșorat, oamenii s-au mutat și au încetat să mai vină; sau veneau doar pentru înmormântări, nunți sau sărbători majore. Enoriașii mai în vârstă mureau, iar generațiile următoare nu au fost la fel de angajate față de Biserica Catolică Română ca părinții lor. Pe măsură ce noile generații au crescut, multe familii și-au trimis copiii la școlile romano-catolice și au început să participe și să se alăture bisericilor romano-catolice. Desigur, mulți au încetat să mai meargă la biserică. Am avut însă copii și nepoți care s-au întors ca să se căsătorească la St. John pentru că bunica și străbunica și-au dorit acest lucru. De asemenea, îi mai vedeam la botezul și miruirea copiilor lor. Apoi mai aveau să vină de Paști și de Crăciun sau pentru banchete ocazionale, pentru a primi mâncarea aceea bună, românească, pe care și-o aminteau încă din copilărie.

CE ESTE ARCA ȘI CUM A ÎNCEPUT TOTUL?

Asociația Românilor Catolici din America (ARCA) a fost fondată ca să aducă împreună catolicii români pentru a face lobby cerând drepturile refuzate Bisericii noastre catolice române din România și pentru a arăta că noi existăm. Guvernul comunist din România ne-a închis bisericile și a încercat să forțeze episcopii noștri, preoții și laicii să se alăture Bisericii Ortodoxe.

În 1948, am început ARCA pentru a atinge scopul de a fi o voce în lume pentru Biserica noastră. Cred că ARCA s-a dezvoltat treptat, preoții adunându-se ocazional și apoi în mod regulat. La scurt timp, laicii li s-au alăturat, iar organizația avea o convenție anuală la una dintre parohii; aceasta includea o întâlnire, un dans și un banchet, de obicei în ultimul weekend din iunie.

CUM A FOST CĂLĂTORIA DE LA ÎNFIINȚAREA ARCA ȘI PÂNĂ LA PRIMUL NOSTRU EXARHAT ROMÂN?

De-a lungul anilor, ARCA a trimis numeroase petiții la Roma solicitând propriul nostru episcop. Am vorbit și cu reprezentanții politici din această țară, solicitând recunoașterea drepturilor Bisericii noastre.

DE CE AU DORIT CREDINCIOȘII ROMÂNI GRECO-CATOLICI SĂ AIBĂ O EPARCHIE / DIECEZĂ PROPRIE?

Având propriul nostru episcop arătam lumii că Biserica Greco-Catolică Română există, chiar dacă ea a fost persecutată și i s-a negat existența. Erau unii oameni și chiar câțiva preoți care nu erau atât de siguri că avem nevoie de un episcop. Eu am fost pentru, așa cum au fost majoritatea preoților și oamenilor. Aveam nevoie de o voce și o prezență în ierarhiile Bisericii. Cel puțin unul dintre preoții noștri s-a dus la Roma cu scopul de a solicita un episcop, dar fără succes.

CUM AȚI DESLUȘIT VOCAȚIA DUMNEAVOASTRĂ PREOȚEASCĂ? CE V-A ATRAS ÎNSPRE A DEVENI PREOT MAI TÂRZIU ÎN VIAȚĂ?

Am fost mereu aproape de Biserică; Îmi iubesc Biserica Greco-Catolică Românească. Cumnatul meu era preot greco-catolic și l-am admirat foarte mult. Mi-am petrecut multe veri cu el și cu familia lui și el a avut o influență mare asupra mea. De-a lungul anilor, oamenii au întrebat de ce nu am devenit preot. Motivul simplu a fost acela că bărbații căsătoriți nu puteau fi hirotoniți și am spus întotdeauna că acest lucru nu se va întâmpla pentru mine. Cu toate acestea, atunci când a apărut oportunitatea, am simțit că e decizia corectă, ca și cum ar fi fost menit să fie. Un episcop mi-a cerut s-o fac; preotul meu a spus că ar trebui; iar soția mea m-a sprijinit.

CUM AȚI FOST FORMAT? CINE AU FOST MENTORII DUMNEAVOASTRĂ?

Aș spune că mentorii mei au fost în primul rând cumnatul meu, părintele Vasile Bosca; și, în al doilea rând, părintele Lazăr, care a fost păstorul meu la Vezendiu. Am fost influențat și de mulți preoți pe care i-am cunoscut de-a lungul anilor. Când părintele Aron mi-a sugerat să devin diacon, am frecventat Seminarul Inimii Sacre, luând cursuri serale aproximativ cinci ani de zile. Când clasa mea era pregătită pentru hirotonire, cardinalul Dearden al Arhiepiscopiei Detroitului a fost într-o vizită la Roma și a solicitat permisiunea să mă hirotonească pentru Biserica Greco-Catolică Română.

CUM AȚI FOST HIROTONIT?

Hirotonirea propriu-zisă a fost aranjată de nepotul meu, Valentin Bosca. El a călătorit la Reghin, s-a întâlnit cu episcopul Todea și a fost asigurat că aceasta poate fi realizată. Episcopul Todea era un om minunat. Cred că el este un sfânt care a fost închis de guvernul comunist timp de aproximativ 16 ani. Ne-a spus că munca lui în închisoare a fost curățarea toaletelor. El a fost recunoscător pentru asta, pentru că acolo a auzit multe mărturisiri. La liturghie, când am fost hirotonit și în timpul litaniilor, ne-am rugat „pentru persecutorii Bisericii noastre”.

AȚI FOST PRIMUL PREOT, CRED, CARE A FOST HIROTONIT (16 MAI, 1987) DUPĂ ÎNFIINȚAREA EPARHIEI ROMÂNEȘTI ÎN SUA (26 MARTIE, 1987). CARE V-A FOST EXPERIENȚA DE DUPĂ CREAREA EPARHIEI? CE S-A SCHIMBAT? CE A RĂMAS LA FEL?

Am fost foarte fericiți că ne-a fost dat propriul nostru Episcop. A fost minunată recunoașterea ca entitate a Bisericii (Greco)-Catolice Române în cadrul Bisericii Catolice. În cele din urmă, am fost recunoscuți ca parte vitală a Bisericii. Când episcopul Pușcaș a fost numit ca primul nostru episcop, m-a sunat să-mi spună vestea. Nu-mi este rușine să recunosc, am plâns. Când a venit momentul să fie instalat părintele Pușcaș ca episcop, a ales să sărbătorească acest lucru la Sfântul Ioan din Detroit și mi s-a cerut să conduc corul pentru liturghie. La vremea aceea, eram încă diacon la Sf. Maria din Dearborn. A fost glorios!

BISERICA SF. IOAN BOTEZĂTORUL DIN DETROIT A FOST PAROHIA DUMNEAVOASTRĂ, UNDE AȚI FOST NUMIT CA PREOT. CARE AR FI CÂTEVA REPERE ALE ACESTOR 17 ANI?

Am putut să aduc sacramentele familiei și prietenilor mei. Am putut să le fiu aproape în timpul bolii și a tristeții. Am celebrat înmormântări pentru ei, i-am căsătorit pe unii dintre ei, le-am botezat copiii. Am botezat pe doi dintre nepoții mei. Am început un grup de rugăciuni, care se întâlnea săptămânal, în fiecare miercuri, timp de peste 17 ani.

Desigur, Sfântul Ioan a fost biserica unde am fost botezat, unde soția mea și cu mine ne-am căsătorit, unde trei dintre copiii noștri au fost botezați, așa că a fost destul de emoționant să fiu numit acolo.

În perioada în care am fost preot acolo, am putut instala aer condiționat în biserică și am restaurat icoanele din biserică. A fost nevoie de mai multe săptămâni pentru a revopsi interiorul bisericii. Am zugrăvit holul subsolului și am modernizat oarecum bucătăria holului.

AVEȚI SFATURI PENTRU CEI CARE ÎȘI DISCERN VOCAȚIA?

Stați aproape de Biserică, urmați învățăturile preoților voștri și rugați-vă pentru îndrumare.

CE AȚI VREA SĂ AUZIȚI DE LA DUMNEZEU CÂND CÂND VEȚI SOSI LA PORȚILE RAIULUI?

„Bine, slugă bună şi credincioasă!”