A devenit un clișeu să ne frământăm de modul în care am devenit polarizați și divizați, nu doar ca națiune, ci chiar ca specie. Oriunde privim, vedem polarități: stânga și dreapta, nordul și sudul, alb și negru. Și nu doar diferențe, gândiți-vă. Aceste distincții, mult dincolo de măsura în care ar putea fi chiar reale, duc doar la diviziune din cauza atitudinilor noastre față de ele. Am devenit practic, dacă nu și teoretic, convinși că nu trebuie să dăm nici un ban pe cei care nu sunt de acord cu noi: oamenii în sine, și nu doar ideile lor. Simțim în interiorul nostru obligația de a urî. Violența de masă rezultată care afectează toate părțile lumii este o consecință directă a acestei atitudini.
Economistul, profesorul și autorul Arthur C. Brooks, într-o carte recent publicată (dezvăluire completă: nu am citit-o încă), se referă la o “cultură a disprețului” și încearcă să propună o soluție. Ceea ce propune este în titlul cărții „Iubiți-vă dușmanii”.
Pe unde am mai auzit noi asta?
Cu toate acestea, în ciuda poruncii celui pe care creștinii îl numesc “Domn”, nu sunt necesare puteri de observare pătrunzătoare pentru a vedea că aceeași toxicitate a intrat în viața Bisericii în moduri mari și mici. Și nu doar în Biserica Catolică, desigur. Fiecare grup creștin și denominație suferă de o fragmentare și o agonie de durată din cauza acestei polarizări și a antagonismelor sale. Nu este de mirare că atât de mulți creștini din SUA și-au lăsat bisericile pentru a se alătura comunităților “non-denominaționale”, entități independente care nu au (sau au foarte puține) relații structurale sau organice una cu cealaltă. Deși nu ar fi corect să generalizăm, unele dintre aceste comunități pot fi puțin mai mult decât enclave ideologice, insule religioase care servesc nevoilor acelora care simt că vor să evite contaminarea cu gândul străin sau – Doamne ferește! – cu străinii înșiși.
Trebuie să vă întrebați dacă situația pentru așa-numitele “biserici etnice” din SUA este într-adevăr atât de diferită și asta ne include și pe noi! Suntem greco-catolici români numai pentru că etnia sau patrimoniul nostru cultural este român sau există ceva mai mult despre identitatea noastră religioasă? Deoarece biserica noastră este legată de o anumită națiune, cultură și istorie, există riscul de a “gândi prea puțin” despre cine suntem. Putem să ne oprim cu ușurință o clipă să reflectăm adânc despre scopul pe care Dumnezeu l-a creat pentru noi, iar simțul nostru de misiune abia merge dincolo de cele patru ziduri ale bisericii parohiale.
În anul acesta Unirea/Canton va reflecta asupra naturii Bisericii și, în special, asupra rolului pe care îl jucăm în ea. Ce înseamnă pentru noi să fim catolici? [Ce înseamnă] a aparține Bisericii Greco-Catolice românești? [Ce înseamnă] a face parte din Dieceza de Canton? [Ce semnificație are] a fi membru al uneia dintre parohiile noastre? Aceste întrebări separate, dar legate, ne pot duce în miezul misterului mântuitor al lui Dumnezeu și al rolului nostru în mântuirea lumii. Acestea sunt și aspecte importante pe care trebuie să le analizăm personal; religia noastră nu este o religie “eu și Isus” care tratează mântuirea ca pe o singură aventură unu-la-unu, ci o credință care implică profund comuniune, solidaritate și împărtășire.
A fi catolic înseamnă să fii parte dintr-o familie foarte mare (peste un miliard și un sfert la nivel mondial), o mare majoritate – dar nu toți – aparținând Bisericii Romano-Catolice. Între 16-18 milioane dintre acești catolici aparțin uneia dintre cele 23 de Biserici Catolice Orientale care, ca și bisericile ortodoxe surori, își găsesc rădăcinile în Orientul Creștin istoric, dar care prin misterul istoriei au fost sau au devenit parte din această comuniune vastă și vizibilă a cărei păstor principal este Papa din Roma. [Biserica noastră] este una dintre cele 23. A fi catolic nu este același lucru cu a fi un romano-catolic. În schimb, acest lucru înseamnă că există o linie dreaptă, neîntreruptă, care poartă rugăciunea celui mai simplu catolic român de la cel mai simplu altar al celei mai simple biserici parohiale românești catolice la altarul înalt al Bazilicii Sf. Petru din Vatican și de acolo la Tronul lui Dumnezeu. Și tu și eu și Papa Francisc, și toți sfinții, Fecioara Sfântă și Isus Hristos însuși suntem, împreună, un singur Trup.
Articol tradus de Viorel Badiceanu